Manifesto (ro)

BombaCarta a luat fiinţă ca o reţea de raporturi între persoane şi nu ca un loc aseptic de învăţare pasivă. Învăţăm arta prieteniei trăind prietenia pentru artă. Prietenia nu e ceva dat. Ea se contruieşte prin contribuţia celor ce înţeleg s-o trăiască, după „regulile” nescrise ale respectului, ascultării, dăruirii, spiritului de iniţiativă. E şi asta o artă.

BombaCarta, în plus, nu e – şi nici nu vrea să fie – un foc de artificii care împrăştie texte şi opere; şi nici pur şi simplu un „grup recreativ”, ci un proiect critic puternic şi articulat. Filosofia acestui proiect e centrată pe importanţa pe care o poate avea reflecţia asupra tematicilor şi întrebărilor principale privitoare la artă şi expresie. Iată punctele noastre „forte”…

Angajare şi aventură

Credem în angajarea culturală trăită ca o aventură care implică solidaritate, divertisment şi transmitere de experienţe.

Credem în expresia creativă – pe care fiecare dintre noi are norocul de a o găzdui înlăuntrul său – înţeleasă ca mister, surpriză, şansă a unor noi viziuni asupra realităţii. Ne străduim să trăim această pasiune pentru creativitate printr-o provocare a colaborării, comunicării şi confruntării, opusă oricărei atitudini narcisiste şi individualiste.

Credem în comunicare, în acea comunicare în care putem creşte cu entuziasm şi răbdare şi care e un instrument pentru împărtăşirea experienţelor şi reprezentărilor despre fiinţa noastră umană, despre lumea înconjurătoare şi despre modul nostru de a o percepe.

Arta

Omul se povesteşte şi se reprezintă pe sine, realitatea, propria imaginaţie. El trăieşte înlăuntrul său un proces de permanentă devenire alcătuit din intuiţii, curiozităţi, întrebări, răspunsuri, viziuni ale abisului, descoperiri ale simţurilor, experienţe de triumf sau de deprimare, de însingurare şi de comuniune. Expresia artistică e un proces de invenţie şi producţie care dă formă acestei aventuri existenţiale, care o povesteşte, o pictează, o fotografiază, o cîntă…

Înţelegem, aşadar, arta nu ca pe un artificiu sau ca pe un simplu experiment stilistic. Se poate ajunge la artă numai prin înţelepciune sau prin bătaia inimii: ea e pentru noi, totodată, formă de expresie şi de comunicare autentică a ceea ce e mai uman în om.

Artă şi viaţă

Nu trebuie, deci, să mire pe nimeni că expresii naturale cum sînt a trăi, a muri, a alege, a iubi, a visa, a suferi, a urî, a spera şi a ierta… reprezintă mediul natural al exerciţiului nostru artistic. A-i încredinţa artei comunicarea propriei noastre experienţe şi a propriului nostru limbaj înseamnă, pentru noi, a intra în jocul căutării propriei noastre identităţi.

Credem că o expresie a creativităţii e „bună” dacă e purtătoarea unui adevăr despre existenţa noastră, despre lumea noastră, despre fantezia noastră. Credem că arta e „bună” atunci cînd vorbeşte despre om şi despre lumea sa în mod autentic: omul văzut în mizeria sa, cu setea sa, aflat în căutarea unei identităţi şi a unor legături semnificative, cu nostalgia sa, cu sentimentele şi cu opţiunile sale.

Percepem, aşadar, ca artă acea expresie creativă care vorbeşte despre aspectul luminos şi vesel al existenţei, dar şi despre aspectul întunecat, despre rău, despre urît şi despre omul care rătăceşte singur şi departe. Percepem o operă ca „falsă” atunci cînd e vorba de o expresie a creativităţii care încearcă doar să seducă, fără să trimită la ceva autentic.

Experienţa critică

Credem că actul critic nu are drept scop principal să stabilească grandoarea sau mediocritatea unei opere de artă sau a unui autor. El constă într-o privire deschisă şi în iubire, e constituit din a înţelege, a te întreba şi a te lăsa întrebat. A fi „critici” înseamnă a judeca pornind de la o pasiune pentru lume.

Vitalitatea unei opere nu e legată, pentru noi, de o simplă solicitare sau de o plăcere exterioară, ci de felul în care interoghează valoarea umană prezentă în ea. Arta ne solicită interesul pentru scopul şi modalitatea în care se naşte o operă, faţă de rădăcinile sale cele mai adînci, faţă de orizontul din care vine şi faţă de ecourile care o acompaniază.

Artă şi discernămînt

Credem că arta ne ajută să ne citim pe noi înşine. Artistul se scrutează pe sine şi scrutează lumea iar în efortul de a crea dă viaţă la ceea ce, fără artă, poate n-ar fi văzut niciodată nici înlăuntrul său, nici în afara sa. Iată, după noi, în ce constă valoarea artei adevărate: în a ne ajuta să regăsim acele realităţi, ascunse în cutele fiinţei noastre, pe care, fără ajutorul ei, am risca să nu le cunoaştem niciodată.

Adesea viaţa noastră e acoperită cu o mulţime de plăci fotografice ce rămîn inutilizate, deoarece inteligenţa şi inima nu le-au „dezvoltat”. Arta, însă, e asemeni unui laborator fotografic în care imaginile îşi asumă propriile conture. Arta ne ajută să nu facem din viaţa noastră doar o cascadă neîntreruptă de apă care curge fără sens şi pe care, din neputinţa noastră de a o interpreta, ne limităm doar s-o îndurăm.

Interioritate şi istorie

Sîntem convinşi că literatura şi arta ne îngăduie intrarea în abisul inimii omului, relevînd şi exprimînd partea cea mai adevărată şi mai autentică din noi înşine, rădăcinile noastre cele mai adînci şi ultimele noastre ţinte. Vocaţia expresiei artistice înseamnă, aşadar, cultivarea unei capacităţi de lectură creativă a vieţii, înţeleasă ca un text plin de înţelesuri. Arta autentică ne ajută să fim mai inteligenţi, mai sensibili, mai puternici moral şi mai pregătiţi să înfruntăm „labirintul” vieţii şi al istoriei, pentru a le căuta sensul.

Credem că arta pretinde un dialog atent şi conştient între lume şi interioritatea noastră critică şi creativă. Fără a se denatura, ele pot fi, una pentru cealaltă, o oglindă. Raţiunile sufletului şi planul istoric sînt două dimensiuni care nu pot fi despărţite: exerciţiul artistic se referă la discernămîntul unui om concret, istoric, văzut în raportul fiinţei sale cu lumea.

Credem că toate artele sînt întreţesute şi sînt, toate împreună, implicate într-o osmoză profundă. Între formele şi sensibilităţile artistice nu există, deci, compartimentări etanşe. Sîntem convinşi că schimbul de talente, de competenţe, de resurse umane şi culturale între oameni care profesează arte diferite e un lucru fundamental. Credem că, în astfel de întîlniri, creativitatea personală poate fi potenţată. Fireşte, tocmai în acest spirit trebuie promovate întotdeauna competenţele şi abilităţile personale.

Exerciţiu şi talent

Sîntem convinşi că arta înseamnă şi exerciţiu şi experiment. Ne naştem şi devenim artişti într-o dialectică inepuizabilă a vieţii şi artei, a tehnicii şi experienţei, a talentului şi sensibilităţii. Promovăm în acest fel ateliere şi laboratoare în care se lucrează şi se schimbă idei şi experienţe. Contribuţia constructivă reciprocă la munca personală (impresii, sugestii…) transformă, într-un anumit fel, opera personală în obiect care ţine şi de patrimoniul colectiv.

Le mulţumim lui… Ingeborg Bachmann, Charles Baudelaire, André Blanchet, Carlo Bo, Italo Calvino, Carlo Cassola, Nicolaus Cusanus, Giacomo Debenedetti, Ignaţiu de Loyola, Sfîntului Augustin, Charles du Bos, Robert P. Harrison, Peter Lippert, Flannery O’Connor, Luigi Pareyson, Daniel Pennac, Marcel Proust, Rainer Maria Rilke, Arthur Rimbaud, Pier Vittorio Tandelli, Emanuele Trevi, Oscar Wilde.